Aproape trei kilograme de heroină au fost descoperite, miercuri, de polițiștii bucureșteni în cadrul a două percheziții efectuate la domiciliile unor persoane din sectorul 4 al Capitalei.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, joi, că politiștii au descoperit la Anca Voicu, de 70 de ani, membră a clanului Ștoacă, nouă bile de heroină, iar acasă la Lucia Grigoriță, de 57 de ani, au descoperit 213 bile de heroină, 211 pastile de Sintalgon și trei pungi de câte o jumătate de kilogram cu heroină. Potrivit polițișitilor, Lucia Grigotiță a mai fost condamnată la trei ani de închisoare pentru complicitate la trafic de droguri.
"Cantitatea totală de heroină descoperită de polițiștii bucureșteni în cadrul perchezițiilor la cele două adrese a fost de 2,7 kilograme. În cadrul acțiunii, polițiștii au fost ajutați de luptătorii SPIR", a adăugat comisarul Christian Ciocan. Acesta a precizat că o bilă se vinde cu aproximativ 30 de lei, iar un gram de heroină valorează 200 de lei.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro